Actualitate· 1 min citire

Bătrână din Craiova, în comă după ce a fost lovită pe trecerea de pietoni

Realitatea de Craiova
Scris de Realitatea de Craiova Publicat: 12 iul. 2018, 11:12

O femeie în vârstă de 63 de ani din Craiova se află în comă după ce, miercuri seara, a fost lovită de un autoturism, pe o trecere de pietoni, de pe bulevardul Decebal.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Gîrd, a declarat că accidentul s-a produs din cauza şoferului autoturismului, un tânăr în vârstă de 29 de ani, din Băileşti, care nu a acordat prioritate.„În cursul zilei de ieri, un tânăr în vârstă de 29 de ani, din Băilești, a condus un autoturism pe bulevardul Decebal din Craiova și nu a acordat prioritate de trecere unei femei în vârstă de 63 de ani, din Craiova, care traversa strada pe marcajul pietonal. Femeia a fost transportată la spital în stare gravă, fiind în comă”, a declarat reprezentantul IPJ Dolj.Potrivit sursei citate, în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Craiova și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate